vineri, 26 iulie 2013

Dezvoltatorul jocurilor video StarCraft şi Call of Duty şi-a cumpărat independenţa

Activision Blizzard va răscumpăra 429 milioane de acţiuni deţinute de Vivendi, pentru 5,83 miliarde de dolari, urmând să finanţeze tranzacţia cu 1,2 miliarde dolari fonduri proprii şi împrumuturi de 4,6 miliarde de dolari, potrivit unui comunicat al companiei.
Kotick şi partenerii săi, printre care se numără co-preşedintele Activision Brian Kelly şi grupul chinez Tencent Holdings, vor prelua 172 milioane de acţiuni pentru 2,34 miliarde de dolari.
Preţul stabilit este cu 10% sub cotaţia bursieră a Activision Blizzard de la finalul şedinţei de joi. Compania va redeveni astfel independentă, după cinc ani în portofoliul Vivendi.
Consorţiul condus de Kotick va deţine 25% din acţiunile companiei după finalizarea tranzacţiei, iar Vivendi va păstra 12% din titluri.
Vivendi analizează încă de anul trecut modalităţi de a extrage bani de la Activision Blizzard, luând în calcul preluarea lichidităţilor semnificative ale companiei printr-un dividend special sau printr-o răscumpărare de acţiuni.
Vivendi nu a reuşit să găsească un cumpărător pentru participaţia de 61% deţinută la Activision, în cadrul unui program de restructurare menit să revigoreze preţul acţiunilor şi să se repoziţioneze pe o piaţă extrem de competitivă.
Grupul francez a anunţat recent că discută vânzarea participaţiei la Maroc Telecom către Emirates Telecommunications pentru 4,2 miliarde euro, vizând focusarea activităţilor pe industria media.
Acţiunile Activision Blizzard au urcat cu 43% în acest an. Compania avea o valoare de piaţă de 17 miliarde de dolari la finalul şedinţei de joi.
Activision Blizzard este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri video din lume, cu titluri care au marcat generaţii întregi, precum cele două  serii din StarCraft, franciza Call of Duty, Diablo sau Warcraft. Compania care a încheiat primul trimestru al acestui an cu lichidităţi de 4,3 miliarde de dolari, este prezentă cu operaţiuni în 17 state ale lumii, dintre care Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Australia, India, China Coreea de Sud şi Taiwan.
Blizzard Entertainment este divizia de dezvoltare de jocuri video din cadrul Activision Blizzard, fondată în anul 1991 în statul american California. Iniţial furnizor de servicii pentru alţi dezvoltatori de jocuri video, Blizzard a început să lucreze la propriile titluri în anul 1993. În ultima parte a anilor '90, Blizzard a devenit un nume conscrat pe piaţa de video-gaming, după publicarea unor titluri ca Star Craft, Warcraft, sau Diablo.
 
În 1994, Blizzard a fost cumpărată de distribuitorul de software educaţional Davidson&Associates, care  a fost achiziţionat ulterior la rândul său de francezii de la Vivendi.
 
După fuziunea cu succes a operaţiunilor de gaming ale Vivendi cu Activision, în vara anului 2008, Blizzard a devenit parte a diviziei Activision Blizzard.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu